JURNAL DE BORD (11) – Cetatea Eterna, Roma!

Iata-ne ajunsi la Civitavecchia unde ia sfarsit aceasta frumoasa aventura in mijlocul Mediteranei asa ca urmeaza sa ne luam la revedere de la Sovereign cu speranta cu intr-o zi vom reveni la bord prin alte locuri ale acestei lumi atat de frumoase.

In vederea debarcarii vom primi cu o seara inainte in cabina etichetele care trebuie completate cu cateva detalii si atasate la bagaje. Apoi acestea trebuie lasate in fata cabinei pana in ziua debarcarii la ora 07:00 dimineata. Acestea vor fi preluate de membrii echipajului si transportate direct pana in terminalul portului de acolo de unde le vom ridica. Fie cu o seara inainte, fie direct in dimineata debarcarii pentru cei care au depus bani cash direct la receptie trebuie sa efectuam inchiderea conturilor si vom primi diferenta de bani aferenta. Pentru cei care au atasat cardul de credit inchiderea contului se va face automat fara sa mai fie necesar sa mai trecem pe la receptie. Fiecare dintre voi isi va primi factura cu toate cheltuielile realizate la bord pe parcursul acestei saptamani.

Dupa realizarea tuturor formalitatilor servim micul-dejun si apoi ne indreptam spre puntea 1 in vederea debarcarii. Autocarul ne asteapta pentru a ne prealua si a ne indrepta spre capitala Italiei, orasul Roma, aflat la aproximativ 80 km fata de portul din Civitavecchia, urmand sa ajungem acolo in aproximativ o ora si jumatate.

Avand in vedere ca avem avionul la ora 19:10, avem cateva ore la dispozitie pentru a vizita cetatea eterna. Asa ca sa profitam putin de aceste ore si sa vedem cateva dintre obiectivele cele mai importante ale capitalei italiene.

Orasul se afla pe malul fluviului Tibru si are o istorie indelungata fiind de-a lungul secolelor capitala Republicii Romane, a Imperiului Roman, a Bisericii Catolice si a Italiei moderne si are o populatie de aproximativ 3 milioane de locuitori. Legenda spune ca orasul a fost fondat de gemenii Romulus si Remus, care din momentul in care au fost abandonati de mama lor, au fost crescuti de o mitica lupoaica si ulterior adoptati de un pastor si a fost fondat undeva in jurul secolului XIII. Dupa Primul Razboi Mondial, Roma a crescut intr-un mod spectaculos si a reprezentat una dintre locomotivele “miracolului economic italian” din timpul reconstructiei si modernizarii postbelice. Roma este in prezent una dintre destinatiile de prima clasa la nivel mondial, datorita faptului ca abunda in obiective turistice care prezinta istoria zbucimata pe care acest oras a avut-o de-a lungul secolelor, ce trebuie vizitata si care reprezinta un capitol esential in palmaresul oricarui calator.

Autocarul ne va lasa in inima Romei la cel mai important obiectiv turistic al cetatii eterne si anume la Coloseum, cea mai impresionanta cladire a orasului. Constructia lui a inceput in anul 72, in timpul imparatului Vespasian si a fost finalizata la un an dupa moartea acestuia, in anul 80. Coloseumul masoara 188m lungime, 156m latime si 48m inaltime, avand 4 etaje si putand sa primeasca 55.000 de spectatori. Imparatii foloseau aceasta cladire pentru a oferi publicului diverse jocuri gratuite, care reprezentau un adevarat simbol al prestigiului si puterii, aceasta reprezentand modalitatea prin care imparatii isi puteau mari populatitatea. La inaugurarea Coloseumului au fost organizate astfel de jocuri timp de o suta de zile de catre Titus, succesorul lui Vespasian. Daca petreceti cateva zile in Roma merita sa vizitati interiorul acestei cladiri. Chiar langa Coloseum se afla Arcul lui Constantin, inalt de 21m, foarte bogat in decoratii si care s-a pastrat intr-o conditie excelenta.

Dupa ce facem cateva fotografii cu celebra cladire ne continuam turul pietonal al capitalei italiene si vom traversa zona in care se afla Forumul Roman, fostul centru al vietii politice din Imperiul Roman care prezinta o serie de vestigii, temple si biserici. In aceasta zona turistii pot vedea revenind la viata intregul Imperiu Roman. Traversand aceasta parte ne bucuram de o adevarata lectie de istorie si la sfarsitul acesteia ajungem intr-una dintre cele mai importante piete ale Romei: Piazza Venezia, unde se afla o serie de obiective turistice, cel mai important fiind Il Vitoriano sau Altarul Patriei, monument dedicat Regelui Victor Emmanuel al II-lea, primul rege al Italiei. De asemenea tot in aceasta piata se afla si Palazzo Venezia care reprezinta una dintre cele mai vechi cladiri renascentiste din Roma, construita intre 1455 si 1464 de cardinalul Pietro Barbo si gazduieste Muzeul Palatului Venetian. Vis-à-vis de Piazza Venezia se afla Columna lui Traian, ridicata intre anii 106-113, pentru a celebra victoriile imparatului Traian in Dacia.

Din aceasta piata facem o plimbare de aproximativ 45 de minute pana la un alt obiectiv foarte cunoscut din Roma si anume Fontana di Trevi, cea mai frumoasa fantana din intreg orasul. Constructia acesteia a inceput in anul 1732, din ordinal Papei Clement al XII-lea care l-a angajat pe Nicola Salvi si constructia acesteia a fost finalizata in anul 1762. In centrul acesteia se afla statuia lui Neptun, zeul marii. Legenda spune ca cel care arunca o moneda in aceasta fantana trebuie sa isi puna o dorinta care se spune ca se va indeplini. Nu stiu daca acest lucru este adevarat sau nu insa cu siguranta ne vom mai intoarce la Roma.

Dupa ce aruncam fiecare cate o moneda si facem poze cu celebra fantana, ne indreptam mai departe spre cea mai cunoscuta si mai vizitata piata a Romei: Piazza di Spagna care prezinta combinatia unor scari monumentale, celebrele trepte spaniole, cu un obelisc si o biserica. Biserica care se afla in capatul scarilor spaniole poarta denumirea de Trinita dei Monti, o biserica franceza foarte frumoasa de unde turistii se pot bucura de o privileste superba asupra intregului oras. Din apropiere de Piata Spaniei autocarul ne va prelua pentru a ne indrepta mai departe spre ultimul obiectiv turistic pe care il vom vedea in Roma, inainte de a ne indrepta spre aeroport.

Autocarul ne va lasa in apropiere de celebra Piata San Pietro care a fost proiectata de Bernini, acolo unde se afla Basilica San Pietro care reprezinta centrul crestinismului. Cel care a ordonat construirea acestei bazilici a fost Imparatul Constantin, primul imparat al Romei. Aceasta se afla localizata in Vatican, cel mai mic stat din lume care ocupa o suprafata de 0,44 km patrati si care serveste drept centru spiritual pentru milioane de credinciosi romano-catolici din intreaga lume. Cu adevarat in momentul in care te afli in Piata San Pietro simti maretia acesteia si maretia lucrurilor care se intampla aici in cadrul slujbelor dedicate marilor sarbatori, atunci cand cetateni din intrega lume se aduna pentru a asculta discursurile Papei.

A venit momentul sa ne luam la revedere de la cetatea eterna si mergem sa ne indreptam spre Aeroportul Roma Fiumicino, Leonardo da Vinci de acolo de unde cursa Blue Air, programata pentru ora 19:10 ne va purta spre casa.

A fost cu adevarat o experienta minunata pe care fiecare dintre noi trebuie sa o traiasca cel putin o data in viata. Bye Bye and see you soon on-board!

 

Welcome again to Civitavecchia!

 

Si am ajuns la Roma – celebrul Coloseum!

 

Arcul lui Constantin!

 

Parte din ruinele Forului Roman!

 

Altarul Patriei situat in Piazza Venezia!

 

Columna lui Traian!

 

Si este timpul sa ne punem o dorinta la Fontana di Trevi!

 

Si am ajuns in Piata Spaniei!

 

Cu a sa fantana

 

Celebrele scari spaniole pline mereu de turisti la capatul carora se afla biserica Trinita dei Monti

 

Piata San Pietro – Poarta de acces spre Bazilica San Pietro si spre Vatican!

 

Balconul de la care Papa tine discursuri multimii cu prilejul diverselor evenimente!

 

Bye Bye Sovereign…….Bye Bye Rome! Time to go home!